A10 – CĂMĂȘI SPECIFICE din MARAMUREȘ

Categories: ABCDEmbroidery
Wishlist Share
Share Course
Page Link
Share On Social Media

About Course

Tot ce ai nevoie ca să înțelegi imediat. Explorăm puțin ca să descoperi spiritul locului și să faci cunoștință cu familia extinsă din care fac parte aceste capodopere. Am scormonit atât de adânc în depozitele muzeelor, prin sate și prin târguri, încât am reușit să găsim chestii care nu sunt nici în cărți.

Vă explic împreună cu Gabriela și Alina, așa cum am învățat și eu, pe etape. Deci:

Sigur ați văzut cămășile cu mâneci ca de îngeri, cu volane la umeri și decolteuri de formă pătrată. Par simple de făcut și așa și devin, după ce urmărești cursul și înțelegi rostul fiecărui petec de pânză. Au puțină broderie dar compensează prin încrețiri. Sunt cămăși evoluate și, uimitoare prin felul în care transformă soluțiile utile în forme estetice.

 

INVITAȚI SPECIALI

Arh. Ioana Corduneanu, designer cu experiență, a lansat Semne Cusute în 2012 pentru a prezenta cămășile tradiționale dintr-o perspectivă actuală.

Gabriela creates, pasionată de sustenabilitate și de modul în care îmbrăcămintea ne poate exprima identitatea, este alături de Semne Cusute încă de la început.

Alina Panaite, inginer deghizat in nomad visator, este pasionata de lucrul cu acul si coase cămăși tradiționale din 2015.

 

Show More

What Will You Learn?

  • Un tip de croi pe care îl poți folosi oricând și pentru alte piese vestimentare
  • Principiile de croi original, autentic
  • Să croiești fără centimetru și fără stres, ca în trecut
  • Unde urmează să brodezi și de ce
  • Cum adaptăm principiile de croi după nevoie (siluetă, ocazie)
  • Că forma urmează funcțiunea

Course Content

A10 – CĂMĂȘI SPECIFICE din MARAMUREȘ
A10 - CĂMĂȘI SPECIFICE din MARAMUREȘ

  • Intro
    08:32
  • A10 – CĂMĂȘI SPECIFICE din MARAMUREȘ – Teoretic
    37:17
  • A10 – CĂMĂȘI SPECIFICE din MARAMUREȘ – Practic
    56:05