Description
Broderie vie: colecția de modele „Dunărene / Danubian” – este oferită cu drag, gratuit, celor ce vor să țină în viață aceste izvoade aproape total neglijate până acum.
Ele sunt inspirate din tehnici de țesut și este adevărat că unele modele erau de-a dreptul țesute odată cu pânza. Dat fiind, însă, că un aspect asemănător se poate obține și lucrând cu acul, femeile au ales să le lucreze astfel. De ce? Ca să se desprindă de aspectul mai strict, mai geometric și în plus, ca să și le personalizeze mai ușor.
Colecția „Dunărene / Danubian” îți oferă modele de broderie găsite pe cămăși românești, potrivite pentru ii și cămăși cusute manual. Dar vom adăuga în colecția noastră și modele găsite în alte țări, cum ar fi Grecia, Italia și chiar Islanda. Vom putea astfel observa diferențe regionale dar, per total, o atmosferă de familie. Inițiativa noastră face parte din proiectul Tracks4Crafts și vom putea înțelege mai bine cum cămășile noastre sunt înrudite cu cele din alte regiuni ale Europei.
Ce vei primi:
-
Fișa de broderie desenată pe pătrățele, astfel încât să poți lucra ușor: lucrăm pe fire numărate, respectând structura pânzei, așa cum suntem obișnuiți cu broderia tradițională românească.
-
Descărcare gratuită – ideal pentru călătoria ta în cusut: modele gata de printat, transpus, cusut, fără costuri. Totuși, ca de obicei, recomandăm să desenați modelul pe o foaie de matematică, vă ajută să vă faceți cunoștință cu structura lui.
-
Flexibilitate artistică – modele potrivite pentru începătoare și pentru experte, cu spațiu unde să adaugi bibiluri, cheițe sau detalii personale.
Important :
-
Despre aceste izvoade: modelul este preluat de pe textile vechi, care respectă spiritul zonei. Potrivit pentru cămășile cu croi specific “dunărene” (dar și pentru cămăși cu croi drept, tip T, cămăși cu platcă sau chiar și cămăși încrețite la gât cu mâneca întreagă, de modă mai recentă)).
-
Format general: fiecare pătrat din model reprezintă un modul de realizat pe pânză, din liniuțe verticale. El se adaptează în funcție de densitatea pânzei și de complexitatea modelului. Poate fi compus de fapt din 3 sau 4 liniuțe paralele
-
Nivel tehnic: de la simplu și aerisit la geometric complex, dar totuși, chiar și modelele complexe sunt abordabile și pentru începătoarele. E nevoie de atenție.
-
Adaptare simplă: Poți adapta desenul după cum dorești – fie păstrezi motivele originale, fie le combini cu modele din alte planșe
- Compoziție: Desenul reprezintă izvodul care se repetă pentru compoziția dorită. Aceasta poate fi sub formă de croșnă, adică împrejurul corpului, pe mâneci, piept și spate, ca o ghirlandă continuă. Poate fi plasat sub forma cunoscută ca “pui săriți” adică egal distanțați, presărați uniform pe cămașă. Poate fi, de asemenea, folosit repetitiv, ritmat, ca râuri pe mâneci, piept și spate, adică în lungimea foilor de pânză.
- Spații albe: puteți lucra rândurile orizontale cu sau fără spații albe între ele, așa cum s-au mai lucra și în trecut. Atunci când, între 2 rânduri, lăsăm o pauză de 2 fire de pânză, aspectul duce mai mult spre ideea de țesătură și modelul arată mai aerisit.
De ce colecția e specială:
1. Este pod în timp și spațiu
Aceste modele sunt desene autentice, adunate din memoria tradiției dunărene — lucru care îți permite să nu doar să recreezi, ci să continui povestea. Simboluri simple, fiecare cu propria vibrație: flori, boboci, zigzaguri, stele.
2. Gratuit, dar cu valoare nelimitată
Faptul că sunt oferite gratuit nu le scade valoarea — ci le face mai puternice: ele au ajuns la noi prin bunăvoința membrilor comunității noastre, noi le-am prelucrat în format digital, le-am arhivat și le oferim cu drag. Știm că vor fi descărcate în laptopurile și telefoanele voastre și astfel vor fi păstrate mai bine, de către mai multe persoane.
3. Comunitară și deschisă la reinterpretare
Track4Crafts și Semne Cusute îți oferă punctul de plecare, cu modele și tutoriale — dar tu ești cea care dă viață noilor cămăși. Dorința ta de a adăuga note personale (bibiluri, variații, cromatică proprie) aduce propria ta contribuție.
Urmăriți tutoriale video pentru croi aici: https://youtu.be/dK77mVPtYm4?si=_XyfjDW0nCpOKzYz
Urmăriți tutoriale pentru dantela cu acul aici: https://youtu.be/czgW8o8y9HM?si=vj4-AKkrjNCXyduo
Cursul despre cămăși “Dunărene-Italiene” aici: https://semnecusute.com/courses/courses/a03-camasa-dunareana-italiana/
Salvarea acestor izvoade este parte a proiectului Tracks4Crafts
Să lucrați cu drag și să aveți spor !



